Muntele

Fâşia de văzduh albăstrui, presărată cu nori cenuşii, se înalţă ca un acoperiş în lărgimea tăriilor, iar muntele de piatră, cu vârful zdrenţuit, scobit parcă violent de torentele primăverii, se scălda în strălucirea soarelui.
Rareori se auzea vreun ciripit în desişul pădurii, doar ţipetele păsăretului de apă din mlaştinile pădurii şi bâzâitul slab al ţânţarilor. Când ploua cu găleata săptămâni la rând şi toate drumurile, şanţurile, râpele se umpleau de apă, evantaiele verzi de ferigă se cutremură, iar când vijelia îndoia cu vuietul ei cel mai gros trunchi de stejar, frunzele cădeau ca nişte pete roşii de sânge. Pe aceste vremuri, nopţile sunt de-a dreptul înfricoşetoare din cauza beznei şi a zbuciumului stihiilor şi tot atunci, o adunătura pestriţă de vietăţi, din toate substraturile vieţii, se adăpostea sub o ramura de brad.
După trecerea acestortimpuri neprielnice naturii, vedem cum frunzele verzi, de brad, ascuţite atârnă somnoroase, îmbătate de lumină, căldură şi linişte. Petele aurii ale soarelui răzbat printre crengi, desenează pe iarbă un mozaic mişcător, sclipind ca nişte fulgi de platină Nori albi, transparenţi alunecă încet în tării şi în verdele închis al copacilor.
O fetiţă, care avea să părăsească acele locuri, cutreiera prin pădure. Aici, avea colţişorul ei, pădurea de care se legase organic, pe când acolo, undeva în lumea largă...ce avea să găsească acolo?

Frăntură de imagine

Vântul cald și blând poartă funigeii argintii pe deasupra câmpului, a miriștilor.
Căldura verii și verdele ierbii sunt efemere, precum noi, oamenii. Alte anotimpuri sunt în caleașca de aur a timpului. Acum, pădurile stau tăcute, ascultând maturitate purpurie și galbenă a frunzelor. Șirurile de cocori trag linii negre pe albastrul palid al cerului.
În mediul rural, ochiul gospodarului privește bucuros agoniseala. Spinarea lui poartă cu plăcere greutatea recoltei. Zi și noapte șuvoiul de făină curge ridicând nori albicu miros de pâine. Toamna devreme, moara nu știe ce-i odihna. Oamenii au dus dorul pâinii negre, al pâinii înmiresmate, pe care n-au mai gustat-o de astă-primăvară. Pe câmp, încă se ma regăsesc macii de foc al astrului diurn. Mirosul florilor de câmp rămase după seceriș îmi inundă sufletul în ploi de parfum. Puii de brază își desfac aripile îmbrățișând orizontul însângerat. Urșii se pregătesc din greu pentru hibernare, mâncănd resturile de recoltă de pe câmp și alunele căzute pe covorul de frunze.
În casele oamenilor, mirosul de dulceață, de țuică și oțet este predominant în aer și specific acestui anotimp.
Orașul, cald ca o etuvă, pare că asudă în noaptea înăbușitoare. Canalurile exalau prin gurile de granit răsuflarea lor veninoasă și bucătăriile aruncă în stradă și în subteran, prin ferestrele lor joase, miasmele scărboase ale zoaielor stătute și ale sosurilor stătute.
Trecând de la urât la frumos, în centrul orașului, copii gingași cu familiile lor hrănesc porumbeii cu penele cenușii și înfometați.
Constat că, îm oraș lumea parcă nu mai știe să oprească o clipă pasul grăbit, pentru a admira gazonul acoperit de frunze multicolore, pe care angajații primăriei asudă încercănd să-l înlăture. Orașul are o paloare tristă în acest anotimp, totuși cu unde de romanță.

O frunză ruginie se desprinde din teaca ei și se lasă purtată pe aripa vântului...

Zambet

Ratacesc pe un alt drum

Cu raze de sperante,

Aud al raului suav murmur

Colorat in sute de nuante.

Simt o dulce alinare,

Ce-mi cuprinde inima

Vreau sa uit departarea

Ce-mi provoaca lacrima.

Pasesc pe cioburi de iubire

Caut leacul sufletesc,

Sa uit de tot, sa uit de mine,

Sa zbor in vise; sa zambesc.

Aştept primăvara...

Aştept primăvara sub adierile calde ale vântului. O, ce privelişte încântătoare mi se-ntinde sub ochii mei cristalini!

Văd, cum, ghioceii gingaşi răsar din omătul topit. Privesc, cum, un boboc de nalbă priveşte spre soare, cu un zâmbet imprimat pe buzele pufoase. Greierii au început să-şi cânte ritmul vieţii, iar fluturii multicolori şi dezamorţită făuresc drumul primăverii. O aştept, o aştept, dar ea întârzie! Oare de ce? Aceste gânduri sună precum gândurile unui îndrăgostit, a cărui iubită întârzie la întâlnirea mult aşteptată.

Peisajul panoramic mă încântă. Observ că, iepuraşii îşi schimbă blăniţele, în culoarea primăverii. Lunca a prins spiritul vieţii şi acum e plină de vietăţi de culori aprinse. Razele astrului auriu mângâie iarba umedă şi proaspătă.

Primavară, unde eşti?

Ecoul îmi răspunde: Primăvară ce mai stai?

Aşa este...ecoul minţii şi inimii mele îşi răspund. În abisul gândurilor mele aveam răspunsul: Vin acum!

Trandafiri albi, tocmai înfloriţi mi-au arătat cu vârful frunzelor catifelate pe ea, mult aşteptata primăvară. Mă uit la ea cu o admiraţie aparte...cum îşi poartă trupul mlădios cu o eleganţă divină, cum îi cade de pe umeri, în valuri, voalul străveziu. Pasul fatal al timpului intr-un mod miraculos s-a oprit dorind sa absorbe parcă frumuseţea angelică a primăverii. Ghioceii îi ies în cale grăind: O, regină a reînvierii, o , regină a vieţii, bine ai venit!

Zâna m-a luat de mână şi am pornit împreuna spre a reda fiinţelor adormite spiritul vieţii...

Aştept primăvara...a sosit!

Anotimpuri şi război

Pe banca vieţii ceaţa flotantă a Verii se aşează în aşteptarea supraeului Toamnei.

Banca are exuvii...războiul, pacea, armonia, primele doua fiind precum alb şi negru. Din miezul junglei adolescentine o tobă îşi trimite semnalele...supraeul Toamnei a sosit. Vara cu paloarea ei semeaţă înfruntă înfăţişarea întunecată a Toamnei.

Un zbucium neplăcut sfâşie sufletul pădurii. Cuvintele ambelor anotimpuri zugrăvesc în culori frumoase lupta ce urmează. Vântul gemea dogorâtor, iar norii groşi s+au adunat prevestind o furtună cumplită. Amintirile dintre cele două războinice sunt ameţitor de profunde şi prinse în plasă. În plasă se agaţă doar fantomele trecutului, imagini vechi, zgomote, voci, rumori, parfumuri, invizibile forme presimţite. Amintirile lor le sug forţele precum vampirii vechi care nu vor să moară. Pentru a pătrunde mai bine în atmosfera scântâietoare dintre Toamnă şi Vară, trebuie să geometrizezi vidul sălbatic. Ceaţa flotantă a Verii multiple, împreună cu supraeul Toamnei care este un copil puternic, impasibil si feroce sunt obsedate de o nevinovăţie difuză, iar furia sporeşte această ură şi evidenţiază vinovăţia ascunsă în abisul sufletului lor.

Singura materie în care găseşti în această clipă pace, armonie şi lumină este mediul înconjurător. O mare liniştită, neagră, insonoră, un întuneric interior în care se iţeau şi dispăreau cercuri roşii sau verzi fosforescente, aceasta este descrierea spiritelor celor două războinice. Mediul pacifist pare să părăsească întru totul zona crepusculară dintre calm şi agitaţie, dintre pace şi război.

În ritmuri spiralate cele două anotimpuri îşi trimit hibrizi urâţi, abstracţi meniţi să înceapă războiul. Vântului vestitor de furtună îi flutură un zâmbet amar pe buze. Ştia că această clipă va veni, însă nu ştia că această clipă va apărea acum, subit. Mişcări calme, pline de forţă şi freamăt legănat de borea nopţii...ce privelişte încântătoare pentru cineva care speră să vadă întreg pământul scufundat într-o mare rece de întuneric !

Fagii bătrâni îşi aruncă chemarea departe, oare pe cine cheamă? Într-un mod telepatic, soarele păcii apare împrăştiind nori groşi, fugărind vântul rău, aprinzând cerul, eliberând pădurea din lanţurile somnului de plumb, care au fost aruncate de vraja Toamnei.

Înfăţişarea întunecată a copilului puternic, impasibil şi feroce s-a topit în paloarea semeaţă şi blândă a Verii. În sertarele trecutului, Vara a pune bucuroasă armele contra Toamnei, iar acum în atmosfera domină armonia şi pacea!

Simfonia Nopţii

O, ce ciudat geme pământul! Îi ascult în tăcere tainele ascunse şi împrăştiate prin aripile străvezii ale vântului!

Îmi spune să stau nemişcată şi să ascult greierii cu mantia lor verde, cum îşi cântă ritmul vieţii şi să văd cum sunetele cântecelor se pierd prin văzduhul întunecat.

Mireasma crinului albastru se simte din depărtare şi îmi pătrunde sufletul prin obrajii acoperiţi de rouă. Patrafirul nopţii a învăluit apele cristaline şi limpezi prin care se poate vedea nisipul precum aurul. Trezit la viaţă, nisipul atinge bolta cerească cu mâinile fermecate şi ciocolatii. Lupul tainic vorbeşte cu Luna şi zâmbeşte semeţ spre stelele mici şi timide. Parcă ar dori să le şoptească cuvinte dulci şi calde pentru a le încălzi sufletul. Doi licurici îşi cântă rostul şi se joacă pe langă iazuri cu ape dulci, pe lângă câmpul presarat cu maci îmbujoraţi de prezenţa nopţii. Zâmbetul nopţii a adus pace şi linişte în sufletul certat al Naturii. Din adâncul nopţii îngerii îşi fac apariţia cu aripile lor străvezii. Cu suflete de aur şi gândurile pure cântă magia nopţii divine. Firele ascuţite ale ierbii se îngână zgomotoase...vor să fie şi ele mângâiate de degetele catifelate ale razelor mingii cereşti. Broscuţele pitici se joacă în mod misterios cu glasul nopţii. Adormim în simfonia nopţii, pe norii catifelaţi cu zâmbetele imprimate pe buze!

Din pântecul pământului se înalţă pe cer astrul roşiatic..

ChildHood

Sclipire,dulce,calda,pura

Adancul vis al libertatii

Ma cheama cantul tau,natura!

Pornind spre misterele vietii.

Din alveola timpului coboara

Prin nepatrunsul zarilor suspina

Culori aprinse la inceput de seara

Copilaria sufletului mi-alina.

Alerg usor pe camul neted,

Vesmant mi-e soarele pe crestet

Ma striga apele si cerul

Cunosc caldura ta si gerul...

Alerg in valurile noptii

Ca...un fluture

Copilaria ma cheama intr-un descant

Greierii ma striga intr-un dulce cant

Copilaria mea marina

Vis catre un ideal

Usor si florile suspina

Un univers miniatural.

Copilaria-i focul inimii aprins,

E iuresul jocului nestins

Intruchipata intr-o floare albastra

E o dulce pasare maiastra!

Saracia celor bogati...

Saracia celor bogati...

Tatăl unei familii foarte instarite isi lua intr-o zi baiatul si mersera cateva zile la tara,dorind sa-i arate fiului cat de saraci pot fi unii oameni.Au petrecut trei zile in gospodaria unei familii mai sărace.

La intoarcere tatal isi intreaba fiul:

-Ei,cum ti-a placut calatoria noastră

-A fost frumoasa ,tata!

-Ai vazut cat de saraci sunt unii oameni?

-Da,tata.Am vazut ca noi avem un caine ,iar ei au patru ,ca noi avem o gradina mica,iar ei au o gradina cat un teren de fotbal, ca gradina noastra e iluminata de felinare ,iar a lor de stelele noptii ,ca noi ne cumparam apa de baut ,iar ei beau apa proaspata din propia fantana...

Dupa toate acestea tatal ramase fara cuvinte.Apoi fiul adauga:

-Multumesc tata ca mi-ai aratat cat de saraci suntem!

Vine, vine primavara...