Aştept primăvara...

Aştept primăvara sub adierile calde ale vântului. O, ce privelişte încântătoare mi se-ntinde sub ochii mei cristalini!

Văd, cum, ghioceii gingaşi răsar din omătul topit. Privesc, cum, un boboc de nalbă priveşte spre soare, cu un zâmbet imprimat pe buzele pufoase. Greierii au început să-şi cânte ritmul vieţii, iar fluturii multicolori şi dezamorţită făuresc drumul primăverii. O aştept, o aştept, dar ea întârzie! Oare de ce? Aceste gânduri sună precum gândurile unui îndrăgostit, a cărui iubită întârzie la întâlnirea mult aşteptată.

Peisajul panoramic mă încântă. Observ că, iepuraşii îşi schimbă blăniţele, în culoarea primăverii. Lunca a prins spiritul vieţii şi acum e plină de vietăţi de culori aprinse. Razele astrului auriu mângâie iarba umedă şi proaspătă.

Primavară, unde eşti?

Ecoul îmi răspunde: Primăvară ce mai stai?

Aşa este...ecoul minţii şi inimii mele îşi răspund. În abisul gândurilor mele aveam răspunsul: Vin acum!

Trandafiri albi, tocmai înfloriţi mi-au arătat cu vârful frunzelor catifelate pe ea, mult aşteptata primăvară. Mă uit la ea cu o admiraţie aparte...cum îşi poartă trupul mlădios cu o eleganţă divină, cum îi cade de pe umeri, în valuri, voalul străveziu. Pasul fatal al timpului intr-un mod miraculos s-a oprit dorind sa absorbe parcă frumuseţea angelică a primăverii. Ghioceii îi ies în cale grăind: O, regină a reînvierii, o , regină a vieţii, bine ai venit!

Zâna m-a luat de mână şi am pornit împreuna spre a reda fiinţelor adormite spiritul vieţii...

Aştept primăvara...a sosit!

Anotimpuri şi război

Pe banca vieţii ceaţa flotantă a Verii se aşează în aşteptarea supraeului Toamnei.

Banca are exuvii...războiul, pacea, armonia, primele doua fiind precum alb şi negru. Din miezul junglei adolescentine o tobă îşi trimite semnalele...supraeul Toamnei a sosit. Vara cu paloarea ei semeaţă înfruntă înfăţişarea întunecată a Toamnei.

Un zbucium neplăcut sfâşie sufletul pădurii. Cuvintele ambelor anotimpuri zugrăvesc în culori frumoase lupta ce urmează. Vântul gemea dogorâtor, iar norii groşi s+au adunat prevestind o furtună cumplită. Amintirile dintre cele două războinice sunt ameţitor de profunde şi prinse în plasă. În plasă se agaţă doar fantomele trecutului, imagini vechi, zgomote, voci, rumori, parfumuri, invizibile forme presimţite. Amintirile lor le sug forţele precum vampirii vechi care nu vor să moară. Pentru a pătrunde mai bine în atmosfera scântâietoare dintre Toamnă şi Vară, trebuie să geometrizezi vidul sălbatic. Ceaţa flotantă a Verii multiple, împreună cu supraeul Toamnei care este un copil puternic, impasibil si feroce sunt obsedate de o nevinovăţie difuză, iar furia sporeşte această ură şi evidenţiază vinovăţia ascunsă în abisul sufletului lor.

Singura materie în care găseşti în această clipă pace, armonie şi lumină este mediul înconjurător. O mare liniştită, neagră, insonoră, un întuneric interior în care se iţeau şi dispăreau cercuri roşii sau verzi fosforescente, aceasta este descrierea spiritelor celor două războinice. Mediul pacifist pare să părăsească întru totul zona crepusculară dintre calm şi agitaţie, dintre pace şi război.

În ritmuri spiralate cele două anotimpuri îşi trimit hibrizi urâţi, abstracţi meniţi să înceapă războiul. Vântului vestitor de furtună îi flutură un zâmbet amar pe buze. Ştia că această clipă va veni, însă nu ştia că această clipă va apărea acum, subit. Mişcări calme, pline de forţă şi freamăt legănat de borea nopţii...ce privelişte încântătoare pentru cineva care speră să vadă întreg pământul scufundat într-o mare rece de întuneric !

Fagii bătrâni îşi aruncă chemarea departe, oare pe cine cheamă? Într-un mod telepatic, soarele păcii apare împrăştiind nori groşi, fugărind vântul rău, aprinzând cerul, eliberând pădurea din lanţurile somnului de plumb, care au fost aruncate de vraja Toamnei.

Înfăţişarea întunecată a copilului puternic, impasibil şi feroce s-a topit în paloarea semeaţă şi blândă a Verii. În sertarele trecutului, Vara a pune bucuroasă armele contra Toamnei, iar acum în atmosfera domină armonia şi pacea!

Simfonia Nopţii

O, ce ciudat geme pământul! Îi ascult în tăcere tainele ascunse şi împrăştiate prin aripile străvezii ale vântului!

Îmi spune să stau nemişcată şi să ascult greierii cu mantia lor verde, cum îşi cântă ritmul vieţii şi să văd cum sunetele cântecelor se pierd prin văzduhul întunecat.

Mireasma crinului albastru se simte din depărtare şi îmi pătrunde sufletul prin obrajii acoperiţi de rouă. Patrafirul nopţii a învăluit apele cristaline şi limpezi prin care se poate vedea nisipul precum aurul. Trezit la viaţă, nisipul atinge bolta cerească cu mâinile fermecate şi ciocolatii. Lupul tainic vorbeşte cu Luna şi zâmbeşte semeţ spre stelele mici şi timide. Parcă ar dori să le şoptească cuvinte dulci şi calde pentru a le încălzi sufletul. Doi licurici îşi cântă rostul şi se joacă pe langă iazuri cu ape dulci, pe lângă câmpul presarat cu maci îmbujoraţi de prezenţa nopţii. Zâmbetul nopţii a adus pace şi linişte în sufletul certat al Naturii. Din adâncul nopţii îngerii îşi fac apariţia cu aripile lor străvezii. Cu suflete de aur şi gândurile pure cântă magia nopţii divine. Firele ascuţite ale ierbii se îngână zgomotoase...vor să fie şi ele mângâiate de degetele catifelate ale razelor mingii cereşti. Broscuţele pitici se joacă în mod misterios cu glasul nopţii. Adormim în simfonia nopţii, pe norii catifelaţi cu zâmbetele imprimate pe buze!

Din pântecul pământului se înalţă pe cer astrul roşiatic..