Piesa Wallah a trupei Carpe Diem...

Wallah



Cuvintele izbite astazi in oglindă

Se vor întoarce muribunde, in colțul hialin

Vor sta ghebos la pândă, unite, să desprindă

Cand le ating stau drepte iar altele se-nclin.



Și ai pe trupul gol un flutur:

Acum zâmbește umed si felin;

Strecoara-mi intre pleoapele cu ochi de vultur

Un copilaș prusac cu gust de vin.



Beau / urma buzelor tale / moare

Soptesc / urma soaptelor tale / doare

Alerg / urma pașilor tai / arde

Simt / urma trupului tau/ pare



Prin pomi își trece luna lumina în pătrar

Și ne arată drumul spre țări de sulfamidă

Ia-ți haine in sacoșă: doar strictul necesar:

Vom recreea in sepia, o nouă Atlantidă.





Beau / urma buzelor tale / moare

Soptesc / urma soaptelor tale / doare

Alerg / urma pașilor tai / arde

Simt / urma trupului tau/ pare



.

Gabriel Garcia Marquez

Gabriel Garcia Marquez, un filosof care este inca in viata ne transmite urmatorul mesaj dupa ce a fost diagnosticat de cancer:



“Daca pentru un moment Dumnezeu ar putea uita ca sunt o papusa de carpa si mi-ar da drept cadou o bucatica de viata, as profita de ea cat mai mult posibil.

Nu as spune probabil tot ceea ce gandesc,dar cu siguranta as gandi tot ceea ce spun.
As da valoare lucrurilor ,nu pentru ceea ce ele reprezinta,ci mai curand pentru ceea ce semnifica.
As dormi putin,as visa mai mult,stiind ca pentru ficare minut in care inchidem ochii,pierdem saizeci de secunde de lumina.

As merge cand altii se opresc; m-as trezi cand altii adorm.
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou inca putina viata –m-as imbraca cu simplitate, m-as lungi pe burta pe pamant ,lipindu-mi de el nu numai corpul ci si sufletul.

Le-as arata oamenilor cat de mult se insala gandindu-se ca inceteaza sa iubeasca atunci cand imbatranesc,fara sa stie ca imbatranesc atunci cand inceteaza sa iubeasca.
Unui copil i-as da aripi,dar l-as lasa sa invete singur sa zboare. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine odata cu batranetea, ci mai curand odata cu uitarea.

Am invatat atatea de la voi, oameni...Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, fara sa stie ca adevarata fericire consta in felul in care urci.

Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange pentru prima data,in mana sa micuta,degetul tatalui sau,el il prinde in capcana pentru toata viata.
Am invatat ca un om nu are dreptul sa priveasca de sus pe un semen al sau, decat atunci cand trebuie sa il ajute sa se ridice.

Sunt atatea lucruri pe care le-am putut invata de la voi!Dar putine imi vor servi cu adevarat, pentru ca atunci cand ele vor fi fost aranjate in aceasta valiza,care este viata mea,din pacate eu voi fi pe cale sa mor.


Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti!"

Muntele

Fâşia de văzduh albăstrui, presărată cu nori cenuşii, se înalţă ca un acoperiş în lărgimea tăriilor, iar muntele de piatră, cu vârful zdrenţuit, scobit parcă violent de torentele primăverii, se scălda în strălucirea soarelui.
Rareori se auzea vreun ciripit în desişul pădurii, doar ţipetele păsăretului de apă din mlaştinile pădurii şi bâzâitul slab al ţânţarilor. Când ploua cu găleata săptămâni la rând şi toate drumurile, şanţurile, râpele se umpleau de apă, evantaiele verzi de ferigă se cutremură, iar când vijelia îndoia cu vuietul ei cel mai gros trunchi de stejar, frunzele cădeau ca nişte pete roşii de sânge. Pe aceste vremuri, nopţile sunt de-a dreptul înfricoşetoare din cauza beznei şi a zbuciumului stihiilor şi tot atunci, o adunătura pestriţă de vietăţi, din toate substraturile vieţii, se adăpostea sub o ramura de brad.
După trecerea acestortimpuri neprielnice naturii, vedem cum frunzele verzi, de brad, ascuţite atârnă somnoroase, îmbătate de lumină, căldură şi linişte. Petele aurii ale soarelui răzbat printre crengi, desenează pe iarbă un mozaic mişcător, sclipind ca nişte fulgi de platină Nori albi, transparenţi alunecă încet în tării şi în verdele închis al copacilor.
O fetiţă, care avea să părăsească acele locuri, cutreiera prin pădure. Aici, avea colţişorul ei, pădurea de care se legase organic, pe când acolo, undeva în lumea largă...ce avea să găsească acolo?

Frăntură de imagine

Vântul cald și blând poartă funigeii argintii pe deasupra câmpului, a miriștilor.
Căldura verii și verdele ierbii sunt efemere, precum noi, oamenii. Alte anotimpuri sunt în caleașca de aur a timpului. Acum, pădurile stau tăcute, ascultând maturitate purpurie și galbenă a frunzelor. Șirurile de cocori trag linii negre pe albastrul palid al cerului.
În mediul rural, ochiul gospodarului privește bucuros agoniseala. Spinarea lui poartă cu plăcere greutatea recoltei. Zi și noapte șuvoiul de făină curge ridicând nori albicu miros de pâine. Toamna devreme, moara nu știe ce-i odihna. Oamenii au dus dorul pâinii negre, al pâinii înmiresmate, pe care n-au mai gustat-o de astă-primăvară. Pe câmp, încă se ma regăsesc macii de foc al astrului diurn. Mirosul florilor de câmp rămase după seceriș îmi inundă sufletul în ploi de parfum. Puii de brază își desfac aripile îmbrățișând orizontul însângerat. Urșii se pregătesc din greu pentru hibernare, mâncănd resturile de recoltă de pe câmp și alunele căzute pe covorul de frunze.
În casele oamenilor, mirosul de dulceață, de țuică și oțet este predominant în aer și specific acestui anotimp.
Orașul, cald ca o etuvă, pare că asudă în noaptea înăbușitoare. Canalurile exalau prin gurile de granit răsuflarea lor veninoasă și bucătăriile aruncă în stradă și în subteran, prin ferestrele lor joase, miasmele scărboase ale zoaielor stătute și ale sosurilor stătute.
Trecând de la urât la frumos, în centrul orașului, copii gingași cu familiile lor hrănesc porumbeii cu penele cenușii și înfometați.
Constat că, îm oraș lumea parcă nu mai știe să oprească o clipă pasul grăbit, pentru a admira gazonul acoperit de frunze multicolore, pe care angajații primăriei asudă încercănd să-l înlăture. Orașul are o paloare tristă în acest anotimp, totuși cu unde de romanță.

O frunză ruginie se desprinde din teaca ei și se lasă purtată pe aripa vântului...

Zambet

Ratacesc pe un alt drum

Cu raze de sperante,

Aud al raului suav murmur

Colorat in sute de nuante.

Simt o dulce alinare,

Ce-mi cuprinde inima

Vreau sa uit departarea

Ce-mi provoaca lacrima.

Pasesc pe cioburi de iubire

Caut leacul sufletesc,

Sa uit de tot, sa uit de mine,

Sa zbor in vise; sa zambesc.

Aştept primăvara...

Aştept primăvara sub adierile calde ale vântului. O, ce privelişte încântătoare mi se-ntinde sub ochii mei cristalini!

Văd, cum, ghioceii gingaşi răsar din omătul topit. Privesc, cum, un boboc de nalbă priveşte spre soare, cu un zâmbet imprimat pe buzele pufoase. Greierii au început să-şi cânte ritmul vieţii, iar fluturii multicolori şi dezamorţită făuresc drumul primăverii. O aştept, o aştept, dar ea întârzie! Oare de ce? Aceste gânduri sună precum gândurile unui îndrăgostit, a cărui iubită întârzie la întâlnirea mult aşteptată.

Peisajul panoramic mă încântă. Observ că, iepuraşii îşi schimbă blăniţele, în culoarea primăverii. Lunca a prins spiritul vieţii şi acum e plină de vietăţi de culori aprinse. Razele astrului auriu mângâie iarba umedă şi proaspătă.

Primavară, unde eşti?

Ecoul îmi răspunde: Primăvară ce mai stai?

Aşa este...ecoul minţii şi inimii mele îşi răspund. În abisul gândurilor mele aveam răspunsul: Vin acum!

Trandafiri albi, tocmai înfloriţi mi-au arătat cu vârful frunzelor catifelate pe ea, mult aşteptata primăvară. Mă uit la ea cu o admiraţie aparte...cum îşi poartă trupul mlădios cu o eleganţă divină, cum îi cade de pe umeri, în valuri, voalul străveziu. Pasul fatal al timpului intr-un mod miraculos s-a oprit dorind sa absorbe parcă frumuseţea angelică a primăverii. Ghioceii îi ies în cale grăind: O, regină a reînvierii, o , regină a vieţii, bine ai venit!

Zâna m-a luat de mână şi am pornit împreuna spre a reda fiinţelor adormite spiritul vieţii...

Aştept primăvara...a sosit!

Anotimpuri şi război

Pe banca vieţii ceaţa flotantă a Verii se aşează în aşteptarea supraeului Toamnei.

Banca are exuvii...războiul, pacea, armonia, primele doua fiind precum alb şi negru. Din miezul junglei adolescentine o tobă îşi trimite semnalele...supraeul Toamnei a sosit. Vara cu paloarea ei semeaţă înfruntă înfăţişarea întunecată a Toamnei.

Un zbucium neplăcut sfâşie sufletul pădurii. Cuvintele ambelor anotimpuri zugrăvesc în culori frumoase lupta ce urmează. Vântul gemea dogorâtor, iar norii groşi s+au adunat prevestind o furtună cumplită. Amintirile dintre cele două războinice sunt ameţitor de profunde şi prinse în plasă. În plasă se agaţă doar fantomele trecutului, imagini vechi, zgomote, voci, rumori, parfumuri, invizibile forme presimţite. Amintirile lor le sug forţele precum vampirii vechi care nu vor să moară. Pentru a pătrunde mai bine în atmosfera scântâietoare dintre Toamnă şi Vară, trebuie să geometrizezi vidul sălbatic. Ceaţa flotantă a Verii multiple, împreună cu supraeul Toamnei care este un copil puternic, impasibil si feroce sunt obsedate de o nevinovăţie difuză, iar furia sporeşte această ură şi evidenţiază vinovăţia ascunsă în abisul sufletului lor.

Singura materie în care găseşti în această clipă pace, armonie şi lumină este mediul înconjurător. O mare liniştită, neagră, insonoră, un întuneric interior în care se iţeau şi dispăreau cercuri roşii sau verzi fosforescente, aceasta este descrierea spiritelor celor două războinice. Mediul pacifist pare să părăsească întru totul zona crepusculară dintre calm şi agitaţie, dintre pace şi război.

În ritmuri spiralate cele două anotimpuri îşi trimit hibrizi urâţi, abstracţi meniţi să înceapă războiul. Vântului vestitor de furtună îi flutură un zâmbet amar pe buze. Ştia că această clipă va veni, însă nu ştia că această clipă va apărea acum, subit. Mişcări calme, pline de forţă şi freamăt legănat de borea nopţii...ce privelişte încântătoare pentru cineva care speră să vadă întreg pământul scufundat într-o mare rece de întuneric !

Fagii bătrâni îşi aruncă chemarea departe, oare pe cine cheamă? Într-un mod telepatic, soarele păcii apare împrăştiind nori groşi, fugărind vântul rău, aprinzând cerul, eliberând pădurea din lanţurile somnului de plumb, care au fost aruncate de vraja Toamnei.

Înfăţişarea întunecată a copilului puternic, impasibil şi feroce s-a topit în paloarea semeaţă şi blândă a Verii. În sertarele trecutului, Vara a pune bucuroasă armele contra Toamnei, iar acum în atmosfera domină armonia şi pacea!