Frăntură de imagine

Vântul cald și blând poartă funigeii argintii pe deasupra câmpului, a miriștilor.
Căldura verii și verdele ierbii sunt efemere, precum noi, oamenii. Alte anotimpuri sunt în caleașca de aur a timpului. Acum, pădurile stau tăcute, ascultând maturitate purpurie și galbenă a frunzelor. Șirurile de cocori trag linii negre pe albastrul palid al cerului.
În mediul rural, ochiul gospodarului privește bucuros agoniseala. Spinarea lui poartă cu plăcere greutatea recoltei. Zi și noapte șuvoiul de făină curge ridicând nori albicu miros de pâine. Toamna devreme, moara nu știe ce-i odihna. Oamenii au dus dorul pâinii negre, al pâinii înmiresmate, pe care n-au mai gustat-o de astă-primăvară. Pe câmp, încă se ma regăsesc macii de foc al astrului diurn. Mirosul florilor de câmp rămase după seceriș îmi inundă sufletul în ploi de parfum. Puii de brază își desfac aripile îmbrățișând orizontul însângerat. Urșii se pregătesc din greu pentru hibernare, mâncănd resturile de recoltă de pe câmp și alunele căzute pe covorul de frunze.
În casele oamenilor, mirosul de dulceață, de țuică și oțet este predominant în aer și specific acestui anotimp.
Orașul, cald ca o etuvă, pare că asudă în noaptea înăbușitoare. Canalurile exalau prin gurile de granit răsuflarea lor veninoasă și bucătăriile aruncă în stradă și în subteran, prin ferestrele lor joase, miasmele scărboase ale zoaielor stătute și ale sosurilor stătute.
Trecând de la urât la frumos, în centrul orașului, copii gingași cu familiile lor hrănesc porumbeii cu penele cenușii și înfometați.
Constat că, îm oraș lumea parcă nu mai știe să oprească o clipă pasul grăbit, pentru a admira gazonul acoperit de frunze multicolore, pe care angajații primăriei asudă încercănd să-l înlăture. Orașul are o paloare tristă în acest anotimp, totuși cu unde de romanță.

O frunză ruginie se desprinde din teaca ei și se lasă purtată pe aripa vântului...