Noi enigme...o noua si recenta aventura...

Va plac excursiile,drumetiile ,calatoriile?Ei bine,ele sunt pasiunea mea! Nu sunt doar Hobby-uri,ci un mod de a trai! Uitati aici imagini din drumetia pe care am facut-o recent in 17 Iunie.Ma mir si ma bucur:Curatenie desavarsita!

Am fost la cascada Pleoapele din statiunea Geoagiu-Bai si in zona am gasit pesiaje care mi-au furat sufletul!

Imagini din Romania

Avem peisaje superbe,locuri extraordinar de fermecatoare si totusi...distrugem fara se ne uitam inapoi ,dar nici in viitor sa vedem ,sa ne imaginam cum e o lume fara nimic..totul pustiu precum in desertul Sahara si oameni in razboi pentru un petec de pamant.

Comportamentul la munte

Respecta ca sa fii respectat.

Un montaniard adevarat este de fapt un om marcat de normalitate si echilibru din toate punctele de vedere. "Nu face altuia ceea ce tie nu-ti place!" constituie un posibil modus vivendi-homo turisticus.
Principiile turistic-montane civilizate, de baza, sint remarcabil sintetizate de catre Luis Trenker in ale sale "Cele 10 porunci ale turismului de munte" .

I -Sa nu intreprinzi o ascensiune ce-ti depaseste puterile; fixeaza-ti obiective realiste
II -Sa pregatesti cu de-amanunul orice excursie, fizic si in egala masura intelectual
III -Sa nu uiti in munti ca esti o finta civilizata. Bucuria si puterea nu sint sinonime cu mitocania, brutalitatea si grosolania
IV -Sa nu profanezi peisajul strabatut dar nici sa nu-l impodobesti
V -Fii un bun camarad, nu fi prea autoritar sau ingimfat, nu-ti abandona colegii pe munte, o sa-i ai pe constiinta
VI -Respecta cabana precum iti respecti casa proprie, fii modest. Pe munte oamenii sint egali. Nu trasnforma cabana in circiuma sau discoteca
VII -Nu fura linistea, singuratatea, echipamentul altora, bunurile din cabana. Nu-ti consuma energia devastind cu toporul arborii, jnepenisul
VIII -Nu minti si nu exagera , nu fi laudaros, nu minimaliza realizarile altora, nu jigni
IX -Apara onoarea echipei, asociatiei, grupului din care faci parte
X -Nu profana muntii prin mania recordurilor, intelege-le sufletul!

Cine a avut grija de Retezat in secolul XX

Puţină istorie

Înainte de Reforma Agrară din 1922, pe parte din Masivul Retezat exista un fond de vânătoare al Casei Majestăţii Sale Regele, administrat de Direcţia Vânătorilor Regale, aflat în proprietatea indiviză a Statului Român şi a familiei grofului Kendeffy.
În 1923 cea mai mare parte a golului alpin se atribuie în mod definitiv, prin Reforma Agrară, în urma exproprierii, unor sate/comune, cu drept de folosire pentru păşunat, cu anumite restricţii, stabilite la înfiinţarea PNR în 1935. Administrator al acestor păşuni a fost numit Consilieratul Agricol al Judeţului Hunedoara, în baza instrucţiunilor primite de la Direcţia Islazurilor Pendinte din Ministerul Agriculturii.
În 1927, printr-un Procesul verbal din 17 iulie, Consilieratul Agricol al Judeţului Hunedoara predă Muzeului Botanic Cluj cca 1500-1800 iugăre în zona Aradeş, Zănoguţa pentru includere în Parcul Naţional Retezat. Nu se cunoaşte localizarea exactă a acestei suprafeţe.
Din 1931 Casa Autonomă a Pădurilor Statului (CAPS) a preluat în administrare fondul forestier, până atunci proprietate indiviză a Statului Român şi a familiei Kendeffy.
În anul 1935 se declară Parcul Naţional Retezat pe 100 km2.
În 1947, prin Legea pentru apărarea patrimoniului forestier, pădurile sunt trecute în proprietate de stat, fapt confirmat prin naţionalizarea din 1948.
În 1955 se constituie Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele – Tău Negru, pe o suprafaţă de 1840 ha.
În 1955 Comisia Monumentelor Naturii împreună cu Direcţia Agricolă Hunedoara stabilesc zonele de interdicţie totală pentru păşunat.
Înainte de înfiinţarea Parcului Naţional Retezat (1935), zona era rezervaţie de vânătoare pentru capre negre aparţinând Casei Majestăţii Sale Regelui, fiind administrat de Direcţia Vânătorilor Regale, "care şi-a luat angajamentul celei mai mari ocrotiri."
Proprietarii au populat lacul Zănoaga şi Râul Mare cu păstrăv încă înainte de înfiinţarea Parcului. Practica populării unor lacuri alpine şi a unor cursuri de apă cu păstrăv a fost continuată şi de administratorii terenurilor de vânătoare după 1948, respectiv ocoloalele silvice. La începutul secolulul XX exista tendinţa de a reduce efectivele de ovine, de cca 30.000 exemplare anual, care păşunau în zona alpină. Păşunatul cu ovine era interzis în zona lacurilor, încercându-se astfel să se protejeze zonele preferate de capra neagră.
Tot la începutul secolului se experimenteză pentru prima oară păşunatul cu vite mari, începând cu păşunea Slăvei.
Pe suprafaţa declarată Parc Naţional păşunatul a fost permis doar "pentru vitele cornute şi caii proprietarilor acelor teritorii, cu excluderea totală a oilor şi excluzând orice introducere cu chirie a vitelor aparţinând altor comune decât cele de la poalele Retezatului, împroprietărite în Retezat, ori altor persoane, decât proprietarilor actuali", aşa cum se arată în Procesul verbal de constituire a Parcului.
În perioada 1986 – 1990 păşunile alpine sunt administrate de ocoalele silvice. În această perioadă se elaborează amenajamentele silvo-pastorale, în baza cărora se reglementează păşunatul.
După 1990 păşunile sunt preluate din nou de consiliile locale, iar pe majoritatea păşunilor nu au mai fost respectate prevederile amenajamentelor silvo-pastorale. Păşunile se subînchiriau de către administratorii lor altora decât proprietarii de drept. Administratorii păşunilor nu aveau posibilitatea de a exercita un control eficient al activităţilor de păşunat, ceea ce a dus adesea la suprapăşunat.
La începutul secolului pe Valea Lăpuşnicului Mare s-au efectuat exploatări de masă lemnoasă, buştenii fiind evacuaţi prin plutărit.
Gospodărirea pădurilor aflate în afara zonei incluse în 1935 în Parcul Naţional, dar care după 1990 au fost incluse în suprafaţa Parcului, s-a făcut în conformitate cu normele silvice în vigoare în perioada respectivă.
Turismul s-a practicat în Masivul Retezat încă din anii 30, după cum o dovedeşte şi harta elaborată de Touring-Clubul României în anul 1936, pe care este figurată Casa Pietrele, aflată în proprietatea Clubului şi având rol de cabană turistică.

sursa:www.retezat.ro

Opere lirice

Copilarie

O, tu copilarie…
Copilarie, esti mai dulce decat mierea
Mai frumoasa decat vremea
O, tu copilarie…
Sufletul meu se scalda
in adevarata ta mireasma
Si zburda linistit peste ale basmelor intranduri.
O,tu copilarie…
ce mi-ai adus atatea daruri mie
cate cuvinte am sa-ti spun!
as dorii mereu sa-ti spun,
cat de mult imi placi…
Esti Astrul rosiatic ,care
cu razele sale strabate intunericul
si vrajeste valul raului…
Of,tu copilarie…
De ce fugi de mine,
Pe-o aripa de vant?

Fantasma

Fantasma

Dincolo de dealuri, pe munti, in padurea de argint o fantasma multicolora isi face aparitia. Oare cine e?
Mainile usor arcuite cu degete subtiri,fosnind,parca ar fi din frunzele uscate, care dansau in aer, in timp ce copacii isi lepadau podoaba verde.Glasul fantasmei este ciripitul unui pui golas de ciocarlie care a invatat tainele zborului de la batrana ciocarlie , nerabdatoare sa respire parfumul oceanic si sa-si deschida aripile spre un nou orizont.In umbra departarii vedem cum florile se inchina fantasmei, acoperita parca cu un voal de ploaie si raze solare mincinoase.
Oare cine e dincolo de acest voal ,acest acoperamant multicolor,caruia florile i se-nchina?
Padurea canta imnul cerului albastru imprastiind in aerul inmiresmat o pudra aurie de curiozitate.E toamna care se iveste pasind pe un covor de nuferi galbeni si strapunge sufletul soarelui cu o simpla privire blanda,parca topindu-l pe marele rosiatic.Toamna privind peste dealuri ,vai si sesuri acopera pamantul cu podoabe bogate devenind precum un demiurg capabil sa transforme tot ce-l inconjoara.E doar in trecere si e pregatita sa infrunte nemilosul timp al carui pas fatal ucide clipele ramase falnicilor arbori.Cu pasi repezi ea reuseste sa treaca pe la casele micilor necuvantatoare spunandu-le cate o vorba si servind din parfumul delicat al Toamnei si totodata si mie...
E timpul ca Toamna sa se odihneasca dupa lunga calatorie.O pulbere cenusie se cerne la orizont prin luminisurile padurii,iar fantasma canta un cantec de leagan adormind si ea intr-un final, pe asternuturile de stuf...

Natura ...in lumea fermecata a culorilor

Natura... în lumea fermecată culorilor

Natura ...veşmântul etern al Pământului şi, totodată sonorul său...

Scăldată in razele soarelui, Natura contemplă peisajele făurite de mâna ei catifelată precum mătasea. Cu atingerea delicată ,ea transformă în pulberi de aur tot răul din lume şi le adaposteşte la poalele munţilor ,care privesc înainte şi văd cum valurile mării ,spumegânde mării,spumegânde pătrund ţărmul şi sperie din când în când câte o pasăre,un pescăruş alb precum spuma laptelui gustos.deschizând bratele deschide o poartă către un tărâm în care mereu plouă...picaturi de apă cristalină , de iubire şi de pace. Plouă cu mii de culori fermecate, care formează un fundal magic , de nedescris în care fluturaşii zbor nestingheriţi. Micile vieţuitoare au scăpat de lacătul muririi şi au devenit la fel nemuritoare precum vântul şi la fel de multicolore precum curcubeul. Respiraţia Naturii este mireasma dulce a florilor care îmi pătrunde sufletul şi mă obligă să mă pierd în admirabila visare,adormind pe culmile înalte leganată de vocea ei,melodioasa şi având drept plapumă norii pufoşi şi calzi ,care îmi transmit căldura şi protecţia Naturii. Zeiţa a creat o lume , o lume fermecata a culorilor vesele, a melodiilor îngerilor, a parfumurilor dulci ,care sparg inimile de gheaţă şi sufletele în adormire...o lume fermecată,care îţi suflă în minte si inimă pace, puritate si armonie. Libelulele suave şi gingaşe însoţesc natura peste tot devenind parcă druştele unei mirese.Aurul verde îngenunchează la vederea acestei mirese ,care nu poartă sinteticul alb ,ci o multitudine de culori. Îngerii ,zâmbind , acompaniază vocea Naturii cu suntele dulci ale harpelor...
Natura e divină,niciodată nu ştii ce pune la cale, ce surpriză va face omenirii şi nici culoarea căreia ii va da viaţă. Da, viaţă! Într-un simplu aparent cuvânt putem definii ceea ce face Natura , dăruieşte viaţă şi culoare tuturor fiinţelor ce o înconjoară şi o respectă. Ea e nectarul dulce al florilor de pe pământ! Ea e pasărea albastrului văzduh, care plânge dacă o închidem într-o colivie...trebuie să o lăsăm să îşi întindă aripile liberă ,să cucerească văzduhul după bunul ei plac ...Culorile sunt lucrarea ei în lume,ceea ce ne demonstrează cât de vii ne poate face ,câtă culoare poate da vieţii noastre!