Simfonia Nopţii

O, ce ciudat geme pământul! Îi ascult în tăcere tainele ascunse şi împrăştiate prin aripile străvezii ale vântului!

Îmi spune să stau nemişcată şi să ascult greierii cu mantia lor verde, cum îşi cântă ritmul vieţii şi să văd cum sunetele cântecelor se pierd prin văzduhul întunecat.

Mireasma crinului albastru se simte din depărtare şi îmi pătrunde sufletul prin obrajii acoperiţi de rouă. Patrafirul nopţii a învăluit apele cristaline şi limpezi prin care se poate vedea nisipul precum aurul. Trezit la viaţă, nisipul atinge bolta cerească cu mâinile fermecate şi ciocolatii. Lupul tainic vorbeşte cu Luna şi zâmbeşte semeţ spre stelele mici şi timide. Parcă ar dori să le şoptească cuvinte dulci şi calde pentru a le încălzi sufletul. Doi licurici îşi cântă rostul şi se joacă pe langă iazuri cu ape dulci, pe lângă câmpul presarat cu maci îmbujoraţi de prezenţa nopţii. Zâmbetul nopţii a adus pace şi linişte în sufletul certat al Naturii. Din adâncul nopţii îngerii îşi fac apariţia cu aripile lor străvezii. Cu suflete de aur şi gândurile pure cântă magia nopţii divine. Firele ascuţite ale ierbii se îngână zgomotoase...vor să fie şi ele mângâiate de degetele catifelate ale razelor mingii cereşti. Broscuţele pitici se joacă în mod misterios cu glasul nopţii. Adormim în simfonia nopţii, pe norii catifelaţi cu zâmbetele imprimate pe buze!

Din pântecul pământului se înalţă pe cer astrul roşiatic..